Canon lanseaza camera foto EOS 550D

Canon anunta lansarea noului produs, EOS 550D, ce face parte din renumita serie de camere foto DSLR.

Modelul EOS 550D redefineste granitele gamei de camere foto Canon destinate segmentului consumer DSLR, prin introducerea pe piata, intr-un corp compact si stilat, a tehnologiilor si functiilor regasite cu precadere la produsele DSLR semi-profesionale. Multumita unui nou senzor APS-C CMOS de 18 Megapixeli, ce lucreaza impreuna cu procesorul de imagine DIGIC 4 si functia de inregistrare video la rezolutii Full HD, fotografii entuziasti vor putea explora noi sfere de creativitate.

EOS 550D face ca tehnologiile de imagine Canon sa fie mai accesibile pentru utilizatorul final. Procesorul de imagine DIGIC 4 si senzorul de 18MP suporta standarde ISO in intervalul 100-6400 (poate fi extins pana la 12800), in timp ce tehnologia imbunatatita de reducere a zgomotului creste performantele camerei in conditii de iluminare scazuta.  Procesarea de imagine pe 14 bits asigura o gradare mult mai fina a tonalitatilor de culoare, pentru printuri de calitate ridicata si o afisare corecta pe monitor.

Pentru o focalizare rapida si precisa, EOS 550D beneficiaza de un sistem automat de focalizare, in 9 puncte, cu un punct extrem de sensibil, in forma de cruce, situat in centrul imaginii, utilizabil pentru lentile cu apertura f/2.8 sau mai rapide. EOS 550D poate inregistra cadre, in mod continuu, la o viteza de 3,7 cps. Aceste functii asigura utilizatorului un control sporit asupra imaginilor capturate, permitand in acest fel fotografierea cu usurinta si precizie a scenelor rapide.

EOS 550D FSL w EF-S 18-55mm    EOS 550D_BEAUTY_3

Continuand traditia Canon de introducere pe modele consumer DLSR a noilor tehonologii si functii disponibile pe modelele de camere foto DSLR profesionale, EOS 550D dispune de un sistem de masura iFCL, introdus odata cu lansarea modelului EOS 7D. O noua functie disponibila pentru modelele EOS ofera utilizatorului posibilitatea de a stabili o limita maxima pentru standardul ISO selectat automat, asigurand controlul asupra nivelului de zgomot din imagini. Pentru prima data la un model EOS entry-level, compensarea expunerii si bracketing-ul pot fi calibrate la plus sau minus 5, respectiv 2 pasi, permitand fotografului sa obtina o serie de fotografii expuse diferit pentru acelasi subiect, imagini clare chiar si in conditii de iluminare scazuta.

“Fotografia SLR digitala a atras atentia utilizatorilor de pretutindeni,” a spus Kieran Magee, Director of Product Planning, Consumer Products, Canon Europe. “In fiecare an tot mai multe persoane doresc sa inregistreze momentele din viata la o calitate vizuala ridicata sau sa-si exploreze creativitatea. EOS 550D redefineste categoria modelelor DSLR entry-level prin introducerea unor tehnologii si functii ce pana de curand se gaseau doar pe modelele profesionale, si ofera utilizatorilor posibilitatea de a obtine rezultate uimitoare. Impreuna cu EOS 550D, utilizatorii sunt liberi sa-si exploreze limitele propriei lor creativitati. “

Pe masura ce posibilitatea de a inregistra filme Full HD devine din ce in ce mai importanta, Canon continua sa ofere tehnologii DSLR care stabilesc standardele industriale pentru functii multimedia. EOS 550D inregistreaza imagini video la rezolutii Full HD 1920x1080p, permitand selectarea unei viteze de 30, 25 si 24cps, dar oferind in acelasi timp si inregistrare 720p la 60 si 50cps. EOS 550D beneficiaza de un conector de 3,5mm pentru microfon stereo, ce ofera posibilitatea utilizarii unui microfon extern la inregistrarile video.

Fotografii pot stabili manual parametrii de expunere, profunzimea si gradul de blur pentru a realiza o fotografie creativa. Pentru a oferi cea mai buna calitate video, parametrii HTP (highlight tone priority) pot fi reglati independent, fara a modifica setarile de fotografiere. In situatii in care subiectul este situat la o distanta considerabila de obiectiv, functia Movie Crop disponibila pe EOS 550D inregistreaza doar din zona centrala 640x480 a senzorului, realizand un zoom de aproximativ 7x.  EOS 550D este prima camera din gama EOS care beneficiaza de functia Movie Crop, oferind astfel utilizatorilor mai multa flexibilitate atunci cand captureaza momente importante.

EOS 550D asigura fotografilor posibilitatea de a vizualiza imagini si filmari la o claritate fara egal. Ecranul LCD Clear View cu diagonala de 7,7cm (3.0’) format 3:2 si rezolutie 1.040k pixeli face posibila vizualizarea in proportie de 100% a imaginilor capturate. Invelisul cu anti-reflexie, cu aderenta zero la apa, ce acopera ecranul, permite vizualizarea imaginilor in conditii de iluminare puternica si din mai multe unghiuri.

Conform asteptarilor utilizatorilor, EOS 550D este construit conform standardelor de calitate ridicate. Modelul beneficiaza de butoane mari, intuitive, redesenate conform sesizarilor primite din partea utilizatorilor. EOS 550D dispune de un nou buton ce permite reglarea aperturii in timpul fotografierii cu camera in pozitie verticala. 

Pentru fotografii EOS 550D, capturarea imaginilor spectaculoase este doar un prim pas. Multumita portului HDMI integrat, compatibil High-Definition Multimedia Interface – Consumer Electronics Control (HDMI-CEC), filmarile si fotografiile stocate pe EOS 550D pot fi vizualizate pe un televizor HD-ready si manipulate prin intermediul telecomenzii televizorului.

Accesorii

EOS 550D este compatibil cu toate lentilele Canon EF, EF-S si seria de flash-uri Speedlite EX, ce include modelul compact Speedlite 270EX.  EOS 550D este compatibil cu noua telecomanda RC-6, ce permite fotografilor sa captureze fotografii de calitate si filmari Full HD fara a atinge corpul camerei. Telecomanda cu infrarosu poate declansa fotografierea imediata de la o distanta de 5 metri, cu posibilitatea de a regla o intarziere de 2 secunde pentru o flexibilitate crescuta. RC-6 este compatibila si cu modelele EOS 450D, 500D, 7D si 5D Mark II.

Caracteristici tehnice:

  • Senzor 18 Megapixel APS-C CMOS
  • Procesor DIGIC 4 cu ISO 100-6400 (extins pana la 12800)
  • Fotografiere continua la 3,7cps
  • Inregistrare Full HD cu control manual si rate de cadru multiple
  • Ecran LCD Clear View 7,7cm (3.0‛) 3:2 cu 1.040k pixeli
  • Sistem de masura iFCL cu 63-zone Dual-layer Metering Sensor
  • Meniu Quick Control pentru schimbarea rapida a parametrilor
  • Compensarea expunerii +/-5 pasi
  • Valoare maximala pentru Auto ISO
  • Conector pentru microfon extern
  • Functie Movie Crop

Cele mai citite