SAPPHIRE lanseaza doua placi video HD 7970 GHz Vapor-X

SAPPHIRE adauga doua noi modele Vapor-X, seriei HD 7970 de placi grafice, bazate pe cel mai nou GPU, HD 7970 editie GHz de la AMD. SAPPHIRE HD 7970 6GB Vapor-X prezinta multe dintre caracteristicile aflate pe editia recent lansata, numita TOXIC. Frame buffer-ul de 6GB este perfect pentru gaming-ul multi-screen, dar si pentru aplicatiile video, precum crearea de continut sau editarea video.

Cu setarile standard, placa SAPPHIRE HD 7970 6GB Vapor-X ruleaza la 1000 MHz, iar cu functia PowerTune Dynamic Boost frecventele ajung la 1050 MHz pentru core si 6000 MHz efectivi pentru memorie. Atunci cand butonul Dual BIOS este actionat, frecventele pentru core cresc de la 1050 MHz la 1100 MHz. Profilul de ventilator si limita PowerTune sunt si acestea setate pentru performanta. In plus, utilizatorii vor putea regla placa cu ajutorul utilitarului SAPPHIRE TriXX, ce permite configurarea parametrilor principali pentru un maxim de performanta.

Aceste performante sunt sustinute de un sistem sofisticat, dezvoltat de SAPPHIRE. Setul Vapor-X Dynamic Power dispune de o multitudine de caracteristici premium. Printre acestea se regasesc: un design de alimentare cu 10 faze, bobine Black Diamond pe ambele parti precum si tehnologie DirectFET, toate acestea montate pe un PCB cu 12 straturi, ce permite placii sa ruleze normal in conditii de sarcina.

Sapphire-HD-7970-Vapor-X

A doua placa este SAPPHIRE HD 7970 3GB Vapor-X, care ofera performante similare, dar la un pret de pornire mai avantajos. Dispune de 3GB memorie GDDR5 la o frecventa de 6000MHz real, iar pentru core, vitezele de ceas sunt de 1000 MHz, cu functia PowerTune Dynamic Boost crescand la 1050 MHz. Este dotata cu un design de alimentare mai putin sofisticat, cu 8 faze si beneficiaza de configuraia Dual-link DVI-I, DVI-D, HDMI si DisplayPort.

Cooler-ul Vapor-X, instalat pe aceste modele, beneficiaza de o camera de vaporizare conceputa special pentru aceasta serie. Transferul de caldura se realizeaza cu ajutorul a 4 conducte (2 x 8mm si 2 x 6mm), iar disiparea caldurii este efectuata de doua ventilatoare de 90mm, dotate cu lamele tip turbina si rulmenti special conceputi, anti-praf. Cooler-ul Vapor-X face fata cu usurinta caldurii generate de editiile HD 7970 GHz, chiar si in conditii de sarcina maxima.

Editiile SAPPHIRE HD 7970 Vapor-X sunt in productie si vor fi disponibile prin intermediul comerciantilor SAPPHIRE.

Cele mai citite