Starcraft II: Heart of the Swarm Review - Zerg şi Neliniştit

Blizzard este cunoscut pentru poveştile sale captivante, de acel "ceva" care poate să pună audienţa pe marginea metaforică (şi literală) a scaunului. Cu astea fiind spuse, cred că de fapt reuşeşte cel mai bine să construiască o evadare: personaje incredibile într-o lume incredibilă, fiind părtăşi la evenimente incredibile. Astfel, orice fel de plot-hole poate fi trecut cu vederea, doar fiindcă povestea finală este interesantă.

Kerrigan înapoi acasă!

Tranziţia de la un moment dramatic la unul amuzant este aproape ridicolă, iar personajele, de multe ori, acţionează de parcă nu ar avea creier. Acestea fiind spuse, nu cred că povestea este varză, fiindcă sunt multe momente marca Blizzard (distractive, cheezy şi adorabile), ci mai degrabă că multe elemente pot fi îmbunătăţite. In punctul asta de vedere povestea seamana cu un Zergling care scheaună afară, dar nu pot trece peste faptul că odată ce deschid uşa, s-ar putea să îmi roadă faţa. În metafora asta, ronţăitul feţei este echivalentul pierderii celulelor nervoase fiindcă m-am gândit prea mult la ce se întâmpla pe ecran.

Campania începe la scurt timp după ce "SPOILER" Kerrigan şi-a pierdut aripioarele osoase şi textura tumorală, în favoarea unui costum mulat şi păr din tentacule la sfârşitul lui Wings of Liberty. Toate bune şi frumoase, aflandu-se pe o navă Terran, ea se întâlneşte din nou cu Jim, iar scânteia dintre ei se reaprinde aproape instant. După primele niveluri, care sunt mai degrabă tutorialuri glorificate şi complet inutile, în sfârşit apare şi Dominion-ul cu ceva acţiune şi dramatism.

Supărată, Sarah se reuneşte cu vechea sa facţiune, zergii, pe care înca îi controlează cu uşurinţă. Aici va trebui să pun un "Atenţie SPOILER!" fiindcă trebuie să mă iau de câteva momente importante din poveste, aşa că dacă este săriţi peste următorul paragraf.

Queen of Blades v2.2 - acum cu beculeţe

În urmă unor evenimente forţate şi motivaţii "superficale" în cel mai bun caz, Kerrigan devine Queen of Blades v2.0, aducând jocul înapoi la origini. Fiind independentă, dar cu mai multe puteri decât iniţial, ea porneşte roiul împotriva terranilor de pe Korhal, unde face pagube considerabile. Am fost pe cât se poate de ambiguu cu povestea, dar chiar şi aşa, cineva care a jucat Wings of Liberty şi este familiar cu universul va şti exact ce se va întâmpla cu câteva ore în avans. În afară câtorva momente neaşteptate, precum misiunile de pe Zerus sau întâlnirea cu Tal-darim, Heart of the Swarm este previzbil, ba chiar formulaic. Mai enervant este faptul că Blizzard sacrifică povestea de dragul unui/unei nivel/mecanici. Poate că aşa, gameplay-ul primeşte mai multă varietate decât au jocurile de strategie în mod normal; din nefericire firul narativ este sacrificat de dragul său.

Coşmarurile lui H.R. Giger

Odată ce Kerrigan se întoarce înapoi la Zerg, Blizzard a trebuit să facă pseudo-insectele cu aromă de zerg în personaje care pot fi înţelese. În timp ce povestea este formulaica, pesonajele sunt o adevărată explozie de creativitate, Blizzard distrându-se cu bizareria necesară în a crea personalităţi memorabile. Astfel Abathur, omul de ştiinţă zerg dedicat evoluţiei este un crevete care vorbeşte de parcă ar fi Mordin Solus a la Mass Effect, doar că are gura verticală şivocea distorsionată. Zagara, una din reginele zergilor, ucenicul lui Kerrigan, învaţă perspectivă şi strategie, dar într-un mod curios, rămâne fidelă învăţătoarei sale.

The fingers, the hands, of god the hands!

Am lăsat-o la urmă pe Kerrigan, fiindcă ea este cel mai complex personaj din întreaga franciză Starcraft, iar campania o pune în diverse situaţii menite să scoată în evidenţă fiecare trăsătură de caracter, în aşa fel încât spre sfârşit este un personaj credibil şi complet, cu îndoieli, temeri, dedicare şi regrete. Caracterizarea este în marea parte indirectă, prin conversaţiile cu bogatul ansamblu de personaj dar şi prin cinematic-urile de calitatea Blizzard.

În numele jocului

Kerrigan este cel mai important aspect al campaniei, iar jocul nu vrea să uiţi acest lucru. Din multe puncte de vedere, campania se aseamănă mai mult cu ceea ce am găsit în Warcraft 3, decât Wings of Liberty. Pentru o bună parte din joc, Kerrigan este un erou cu abilităţi ce pot schimba soarta unei bătălii. După cum ziceam mai devreme, Blizzard s-a distanţat de formula "construieşte armată" - "demolează totul", sacrificând o parte din poveste în favoarea unor mini-aventuri şi misiuni "speciale". Aici se mai ascundea o doză de creativitate şi momentele de-a dreptul excepţionale. Printre cele mai tari momente se numără: nivelul în care a trebuit să folosesc o larvă zerg pentru a infecta o nava protoss, sau când m-am folosit de un erou zerg reptilian (poveste lungă) să distrug puncte cheie de pe hartă înainte să fiu scos de pe câmpul de luptă.

Fuga!

Campania aruncă o mulţime de creaturi excepţionale cu trăsături de-a dreptul unice. Este destul de clar că majoritatea nivelurilor nu sunt echilibrate, dar nu contează, fiindcă este distractiv.

Ce e de făcut?

Probabil pentru a servi zergilor, în afara misiunilor şi a poveştii, Heart of the Swarm este dedicat curbei de dificultate/de evoluţie. Aproape fiecare misiune oferă câteva niveluri lui Kerrigan, care ajunge să lovească din ce în ce mai tare, si ajunge să beneficieze de abilităţi din ce in ce mai puternice. La rândul lor, zergii au căi de progresie ce pot fi deblocate pe parcursul campaniei, sau pot fi modificaţi în totalitate în urma unor misiuni de evoluţie. Astfel, penru o scurtă durată de timp am acces la creaturi unice sau uitate de timp precum adorabilul Lurker sau Ultralisk-ul nemuritor.

Varietatea este punctul fote al campaniei. Din nefericire, misiunile care determină evoluţia unui zerg sunt doar tutorialuri glorificate, şi nu iau mai mult de cinci minute pentru a fi terminate. Desigur, rezultatul este excepţional, de la căţei capabili să sară peste orice fel de baricadă, la Lurkerii menţionaţi mai devreme sau Roaches ce crează pui din victimele.