HTC One şi Samsung GALAXY S4, compatibile 4G, la Orange

Începând din 8 aprilie, Orange aduce cele mai noi smartphone-uri star compatibile 4G, HTC One şi Samsung GALAXY S4, pentru precomandă în magazinul online. Clienţii care aleg să le achiziţioneze online în perioada precomenzilor vor primi cadou o baterie externă, în limita stocului disponibil, urmând ca la finalul lunii aprilie 2013 telefoanele să fie prezente şi în magazinele Orange din ţară.

HTC One poate fi achiziţionat la preţul recomandat de 269 euro (TVA inclus) împreună cu abonamentul Panteră 39. Smartphone-ul HTC One bazat pe sistemul de operare Android Jelly Bean customizat cu HTC Sense 5 este dotat cu un procesor Qualcomm® Snapdragon™ 600 Quad-Core de 1,7 GHz şi are o memorie internă de 32 GB. Cu o carcasă elegantă din aluminiu ce integrează două difuzoare stereo frontale şi amplificatoare Beats Audio, un ecran de 4,7 inchi cu rezoluţie Full HD şi o cameră UltraPixel ce captează cu 300% mai multă lumină, HTC One oferă o experienţă superioară de utilizare celor care vor să îşi revadă amintirile din vacanţe.

HTC-One-Alb

Tot din 8 aprilie, Samsung GALAXY S4 este disponibil pentru precomandă în magazinul online Orange şi poate fi achiziţionat la preţul recomandat de 299 euro (TVA inclus) alături de un abonament Panteră 39. Telefonul are la bază un sistem de operare Android Jelly Bean cu procesor Qualcomm® Snapdragon™ 600 Quad-Core de 1,9 GHz. Camera principală de 13 MP şi cea frontală de 2 MP pot fi folosite în acelaşi timp pentru crearea unui film video.

Cele două telefoane sunt compatibile cu tehnologiile HD Voice şi NFC, permit acces Wi-Fi şi orientare prin GPS. Dacă le achizitioneaza împreună cu abonamentele Panteră 39 şi Panteră 49, clienţii vor beneficia de trafic nelimitat pe mobil la viteze 4G/H+, în zonele de acoperire.

Pentru transferarea conţinutului existent în noul smartphone, instalarea aplicaţiilor sau actualizarea software-ului, clienţii pot apela online, în Orange shop sau la telefon, la ajutorul unui Orange Expert. De asemenea, Orange recomandă clienţilor să opteze pentru o asigurare pentru telefon în primele 30 de zile de la achiziţie pentru a-şi proteja investiţia de situaţii neprevăzute.

Cele mai citite