Vonino Primus 94 HD review
- Scris de Bruno
- Published in Review Portabile/ Tablete
Aspect şi construcţie
Ambalajul este alb şi prezintă o imagine sumară a tabletei, însă oferă informaţii complete despre configuraţia hardware a acesteia. Pe verso, avem, în detaliu, specificaţiile produsului şi imagini din toate unghiurile importante.
La prima vedere, Primus 94 HD pare o tabletă ca oricare alta. Însă, la prima atingere, începi să observi diferenţele.
Ecranul de 9.4 inch este de tip IPS-PRO, capacitiv, şi suportă 10 puncte de atingere simultan. Deasupra acestuia se află camera video de 2MP, destinată interacţiunilor video, iar mai sus apar grilele celor 2 difuzoare.
Vonino a ales un design interesant, în care părţile laterale au grosimi asimetrice, fiind mai subţiri in partea de jos. În acest fel, producătorul a micşorat greutatea tabletei şi i-a oferit un aspect original.
Pe partea dreaptă avem butonul de pornire, iar pe partea stângă, conectorul pentru căşti.
Toate interfeţele sunt situate în partea superioară a tabletei ...
... având denumirea imprimată pe spatele acesteia.
Avem la dispoziţie buton pentru ESCape şi Meniu, conectorul pentru alimentare, 1 port miniHDMI, 2 porturi microUSB, orificiul microfonului integrat şi, la final, slotul pentru card MicroSD. După cum observaţi, nu există buton pentru volum.
Pe spatele tabletei se află camera foto-video principală, de 5MP, alături de LED-ul pentru blitz, deasupra căruia este butonul pentru RESET.
Capacitatea de stocare este de 16GB, iar cardul microSDHC poate fi de maxim 32GB. Primul port microUSB este pentru conectarea la PC, iar celălalt pentru modem-urile 3G compatibile: ZTE MF 110 , MF 190 Huawei E261, K3520, E169, E367 , E1550 (acestea au fost testate, dar pot funcţiona şi altele).
În cutie am găsit şi câteva accesorii: un cablu microUSB (pentru PC), unul OTG (pentru modem-urile 3G), o pereche de căşti şi adaptorul pentru alimentare.