Asus ROG a lansat Matrix R9 280X Platinum și Matrix R9 280X standard
- Scris de Bruno
- Published in Stiri Placi video/ Captura
ASUS Republic of Gamers (ROG) a lansat placile video Matrix R9 280X Platinum și Matrix R9 280X standard, cele două modele fiind motorizate de cele mai noi procesoare grafice, AMD Radeon R9 280X.
Așa cum era de așteptat de la modelele ROG, plăcile grafice Matrix R9 280X sunt echipate cu tehnologii exclusiviste, ce includ o arhitectură termică eficientă, din cupru, pentru performanțe mari la temperaturi mai joase, conexiuni VGA Hotwire pentru controlul tensiunilor, module de reglare a tensiunilor DIGI+ pentru asigurarea unei alimentări stabile și GPU Tweak. Acesta este un utilitar ușor de folosit, care permite utilizatorilor să efectueze overclocking la placa grafică.
Matrix R9 280X beneficiază de un sistem termic din cupru, care conduce extrem de eficient căldura departe de nucleul grafic. Comparativ cu design-ul de referință Radeon R9 280X, plăcile ROG Matrix R9 280X permit nucleului AMD Radeon să lucreze de trei ori mai silențios, la temperaturi cu 20% mai joase, grație ventilatoarelor de 100mm. Jucătorii se pot bucura de stabilitate și de sesiuni silențioase de gaming. Nucleul modelului Matrix R9 280X este tactat la 1000MHz, în timp ce nucleul lui Matrix R9 280X Platinum lucrează la 1100MHz.
Plăcile video Matrix R9 280X dispun de tehnologia integrată ROG VGA Hotwire pentru o plajă mai mare de overclocking. Prin cablarea terminalelor VGA Hotwire de pe Matrix R9 280X la conexiunile unei plăci de bază compatibile, utilizatorii pot crește tensiunea cu ușurință. Împreună cu utilitarul TweakIt și butoanele plus și minus, amplasate pe placa de bază ASUS ROG, VGA Hotwire facilitează reglajul tensiunilor, astfel încât utilizatorii să mărească gradual tensiunea pentru viteze mai mari de lucru.
Odată cu plăcile Matrix R9 280X, TweakIt oferă o plajă mai largă pentru tensiuni, fiind posibilă activarea imediată a ventilatoarelor de 100mm, ce furnizează un flux mare de aer, răcind instant la simpla apăsare a unui buton.
Plăcile Matrix R9 280X includ un mod "safe" pentru overclocking, ce poate fi utilizat pentru restaurarea rapidă a reglajelor implicite, astfel încât utilizatorul să aleagă de fiecare dată setările stabile. Mai mult, un logo iluminat permite utilizatorilor să vadă nivelul de încărcare a plăcii prin variația culorilor.
Plăcile grafice Matrix R9 280X beneficiază de alimentarea exclusivistă ASUS DIGI+ VRM cu tehnologie Super Alloy Power. Condensatorii solizi, bobinele cu miez dur și MOSFET-ții întăriți suportă temperaturi și solicitări mult mai mari, grație aplicării materialelor cu formule speciale. Rezultatul constă în creșterea fiabilității și a duratei de viață. DIGI+ VRM oferă o alimentare cu 20 de faze, cu control digital, asigurând mai mult spațiu pentru tuning, la un nivel inaccesibil altor plăci grafice.
DIGI+ VRM cu tehnologie Super Alloy Power reduce zgomotul alimentării și crește durata de viață a plăcii grafice comparativ cu design-ul de referință. Zgomotul alimentării este redus cu până la 30%, iar durata de viață a plăcii grafice crește de 2,5 ori.
Utilitarul inclus ASUS ROG GPU Tweak oferă utilizatorilor o interfață intuitivă pentru reglajul frecvențelor, al tensiunilor și al vitezelor ventilatoarelor. Consumul de energie este ținut sub control, iar supratactarea poate fi realizată ușor, cu mai multă încredere.
Ediția exclusivă ROG a GPU Tweak adaugă calibrarea liniilor de alimentare pentru GPU și setarea frecvențelor pentru VRM, permițând controlul unor parametri multipli. Nivelul de overclocking este maxim, cu un potențial real de depășire a recordurilor mondiale. Mai mult, instrumentul GPU Tweak Streaming le permite utilizatorilor să posteze imaginile de pe ecran direct pe internet, în timp real, astfel încât alți utilizatori să vadă live jocurile rulate. Ferestrei de streaming i se pot adăuga titlu, text cu derulare, fotografii existente și capturi ale camerei web.
ROG Matrix R9 280X Platinum și Matrix R9 280X vor fi disponibile la nivel global începând din 11 octombrie 2013. Modelul Platinium va ajunge și pe piața românească la un preț aproximativ de 1759 lei (TVA inclusiv).
Citeste si review-ul.