Dead Space 3 Review - Groaza a luat vacanţă

 O dramă personală şi scuze, doamne cât de multe scuze

Am jucat şi celelalte două titluri (primul mai mult decât nr. 2) şi am fost surprins într-un mod plăcut de cât de bine a reuşit seria să captureze esenţa filmelor Alien, fără să aibe xenomorphi plimbandu-se pe pereţi. Dead Space 3 a făcut o trecere subtilă de la seria Alien, traversând genurile şi aterizând pe franciza Die Hard! (în spaţiu!). Sincer să fiu, nu ştiu cum s-a întâmplat.

Viitorul arată la fel oriunde am fi

Lanţul de evenimente groaznice l-au transformat pe Isaac, l-au făcut mai rezistent, mai dur şi distant de restul lumii. A învăţat cum să îşi ţină halucinaţiile sub control, iar puşca cu piroane stă agăţată-n cui. Isaac Clarke nu mai vrea să lupte. Odată ce am trecut peste acest intro, am dat peste un protagonist în depresie, trăind într-un apartament mai mic decât o toaletă. Parcă nu am zis de prea multe ori, dar Dead Space 3 nu este un joc horror. Este un sf (pulp-sf chiar) care se desfăşoară într-o lume unde o grămadă de creveţi se prefac că-s morţi. Campania m-a plimbat un pic, ducandu-mă la una din cele mai distante părţi ale galaxiei. Aici am dat peste nave antice cu un design foarte modern şi Tau Volantis, un cub de gheaţă ce se preface că e planetă.

Povestea se mai chinuie cu un triunghi amoros de subtilitatea lui Genghis Khan în costum de baie, care livrează tone de tensiune, doar că ceva îmi spune că nu e varianta portivita. Ştiu că Visceral s-au distanţat de horror, dar credeam că pot face diferenţa dintre „Oh doamne, peretele se uită la mine şi sângerează!" şi „Mai bine stăteam acasă, io-s a treia roată şi prietenul ăsteia se uită de parcă ar trebui să mor".

Tensiune amoroasă, câtă oroare!

Dead Space 3 are multă poveste, uneori poate prea multă, cu mici episoade care stabilesc caracter şi ne amintesc de ce ar trebui să fim învestiţi în ceea ce se întâmplă. Cu astea fiind spuse, sper că jocul este mândru de campania sa, fiindcă nu pot spune de câte ori m-am întrebat de ce mâţa avea o coada atât de lungă. Momentele unde scara s-a rupt, liftul s-a prăbuşit, uşa nu mergea închisă, uşa nu mergea deschisă, coridorul era în flacări, s.a.m.d. au extins artificial campania cu mult peste bunul simţ. Partea ciudată este că, sunt destul de sigur că au făcut-o de dragul izolării, senzaţie care defineşte franciza. Din nefericire, nimeni nu le-a spus celor de la Visceral că sindromul „coincidenţei intenţionate" nu este o unealtă prea bună pentru a construi o experienţă.

• < anteriorCrysis 3 Review - Frumuseţe şi monotonie